Iustin Paraschiv, un model pentru tinerii ce vor să intre în afaceri

0
4

Chiar dacă mulți consideră că a trăi într-o matrice strâmtă nu e deloc o ficțiune, a înțelege că poți să ai și o altfel de viață, diferită de cea a semenilor tăi obișnuiți, în care să ai posibilitatea de a face propriile alegeri, reprezintă o cale de a te elibera de limitări.

Antreprenoriatul este o asemenea variantă de a face ceea ce îți place, cum îți place, chiar dacă trebuie totuși să urmezi anumite reguli de bază de corectitudine și să ții seama permanent de legile de funcționare ale economiei. Doar că acest cadru restrictiv este aflat pe un nivel superior, spre deosebire de noianul de restricții pe care un salariat obișnuit le are.

Crearea unei companii proprii te obligă ca să iei decizii rapide, curajoase, creative, alegând ceea ce ți se pare mai potrivit dintr-o multitudine largă de alegeri. Este vorba de asumarea unor riscuri conștiente, de a avea permanent atitudine de business pozitivă, pe care trebuie să ți-o păstrezi dacă vrei să faci față cu brio provocărilor.

Poți câștiga milioane în afaceri chiar la o vâstă tânără

Iustin Paraschiv este un tânăr afacerist român care a dovedit cu certitudine că merită să te arunci în această aventură frumoasă chiar înainte de a termina o facultate. Mai ales dacă în ADN-ul tău ai înscrisă setea de a face afaceri de succes.

Acesta a reușit ca într-o perioadă scurtă de timp să își dovedească talentul de antreprenor,  construind business-uri profitabile în domenii în care alții au eșuat lamentabil.

Cu o imensă seriozitate, aplicând principiile economice moderne din, el a devenit prin forțele lui milionar, în timp ce mulți colegi de-ai lui de generație se mai distrau încă prin cluburi și nu știau încă ce vor să facă de fapt în viață.

Iustin Paraschiv a știut de mic ceea ce vrea și a acționat în sensul realizării visurilor sale.

E grozav să fii antreprenor. Vei avea o altă motivație dacă lucrezi pentru tine așa cum vrei, comparativ cu situația în care ești angajatul altora, indiferent de banii pe care i-ai putea câștiga cu titlul de salariu și de bonusurile suplimentare primite pentru rezultatee xcepționale în muncă.

Când îți înființezi o firmă de tânăr decizi ca să dai un curs aparte vieții tale, să îți stabilești țeluri clare care te vor face să te maturizezi rapid, să capeți experiență ce te va ajuta ulterior, în anii ce vin.

Poți ca să trăiești experiențe foarte interesante în calitate de antreprenor, uneori într-un an mai mult decât alții în douăzeci. Iar dacă ai și succes în activitatea antreprenorială desfășurată, stima ta de sine va crește, vei avea o încredere tot mai mare în forțele tale și nimic va îți va mai părea insurmontabil în viitor.

Când ai o afacere, o să fii forțat rapid ca să înveți foarte multe lucruri noi, din diverse domenii, o să ajungi treptat ca să împingi tot mai departe limitele personale ale zonei tale confort.

Nimic nu te face să trăiești mai plenar decât o afacere proprie pe care ți-o dezvolți de la zero, așa ne învață Iustin Paraschiv.

Chiar dacă este ideal ca să începi să devii antreprenor la o vârstă tânără, nimic nu te împiedică să devii om de afaceri inclusiv la maturitate ori la o vârstă mai înaintată.

Totuși, dacă testezi calitatea de antreprenor încă din studenție sau imediat după, o să ai parte de experiențe unice, care îți vor folosi mai târziu, chiar dacă vei decide la un moment dat să te angajezi într-o companie, ca salariat simplu sau pe o funcție de conducere.

Vei putea vedea altfel lucrurile, vei putea accede mai rapid profesional, ceea ce îți va aduce satisfacții mari materiale, dar și morale.

Mândria că ai reușit sau cel puțin ai încercat în domeniul antreprenoriatului, unde nu mulți nu au curajul de a se avânta, o să îți dea posibilitatea de a privi activitatea din firma în care vei lucra din altă perspectivă, iar avansarea în funcții importante se va produce rapid.

Dezavantajele de a fi antreprenor

Ca om de afaceri nu vei avea un program de lucru fix, poate vei munci mai mult decât în calitate de salariat, dar și satisfacțiile vor fi mai mari.

E un stres să nu ai un venit lunar sigur, să ai grijă ca angajații tăi să fie plătiți la timp, să urmărești concomitent o mulțime de aspecte care trebuie să funcționeze corect pentru ca business-ul tău să meargă, să fie unul profitabil, dar la final, când totul se desfășoară așa cum ai visat, cu maximă profitabilitate, vei fi un antreprenor fericit.

E grozav să fii propriul șeful, să îți alegi clienții, partenerii, furnizorii așa cum dorești, să angajezi oamenii pe care îi vrei. Iar la final să reușești.

Iustin Paraschiv este un model de urmat în această direcție de către aceia care simt imboldul nestăvilit de intra în afaceri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here